contuzii și iluzii (continuare)

O perioadă am evitat să dau ochii cu Iulia, mergeam pe bicicletă prin locuri tot mai îndepărtate în care ea nu ajungea. Treptat am inceput să descopăr un univers care m-a captivat mai tare decât ochii căprui ai Iuliei. Am descoperit balastiera din Bragadiru, pe urma am ajuns pe malul Argeșului, al Neajlovului mai târziu. În fiecare zi hoinăream tot mai departe, plecam mai devreme si mă intorceam tot mai târziu, spre disperarea alor mei care înteleseseră ce instrument perfect puseseră in mâinile unicului si neprețuitului lor copil, însetat de libertate si aventură.

Pe măsură ce ajungeam tot mai departe, se stingea și arsura din suflet. Nu mi-a picat in brațe, nu și-a pus fruntea pe umărul meu, nu a gângurit fericită in brațele mele, Nicu era pentru Iulia ce a fost Ra pentru egipteni. Îi încălzea sufletul si-i lumina viața, era reperul, farul ei, pe Nicu îl cautau asiduu privirile.  Așa că mi-am văzut de explorarea limitelor universului.

Am început sa fac sport, baschet. Atunci era metoda dezvoltării musculare complete prin practicarea unui sport complementar. Am facut și înot, polo, tenis, handbal, rugby. Și am vazut avantajele imediate ale practicării sportului, îl băteam pe Nicu pe unde îl prindeam, chiar daca aveam opt, nouă ani și el era cu doi ani mai mare. Nici nu vă imaginați ce satisfacție aveam când veneau ai lui la maică-mea și se plângau că le bătusem iar copilul. Veneau cu el plângând de mâna, începeau incantația reclamației, eu îmi luam repede vreo două, trei peste ceafă, dar aveam timp sa-i arunc priviri în care clocoteau promisiuni de revedere grabnică. Stătea ascuns câteva zile sau ieșea cu ta-su afara. Nu întelegeam ce gasește Iulia la pămpălăul ăla care se ascunde sub fusta mă-sii sau între cracii pantalonilor lui ta-su.

Într-o zi părinții Iuliei s-au mutat la trei camere, undeva spre marginea cartierului. Nicu n-avea voie in zonă, nu-l lăsau ai lui să plece din jurul blocului, calea spre inima Iuliei era deschisă. Dar și în motorul iubirii mele intrase rugina. Si mai bagasem iar degetele prin priză, o chema Corina, era conform tiparului meu  de supremă frumusețe:  slaba, mica, ochelari, rârâita, brunet-șatenă, ochi căprui. Și așa cum funcționează viața asta, pe masură ce sentimentele mele se răceau, ale Iuliei se înfierbântau. O perioadă destul de lungă am lăsat-o să viseze. A fost răzbunarea mea. Îmi pare rau acum.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s