de vorbă cu un vagabond

Mi-a înapoiat cartea, mai adă-mi, a zis. Nu am crezut ca mi-o va aduce înapoi. Nu împrumut carți așa cum nu pot să vând copii. M-am gândit ce să-i dau, ce i-ar placea să citeasca, nu știu nimic despre el, nu vreau sa-i dau ceva de care să scap, am să îi duc o carte care mie mi-a facut bine cândva, mă gândeam privind carțile din sufletul meu. Am să-i duc Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, asta și este, un om singur, un vagabond. I-am dat-o cu pachetul de țigari, a bagat-o sub haină fără să o privească, a deschis cu degete tremurânde pachetul, a aprins una si a tras un fum lung, lung. Acum s-a mai încălzit, nu mai plouă, mi-era dor de parc, să stau pe banca mea și să privesc pescarușii. Știi că sunt pescaruși si pe General Berthelot? I-am auzit într-o dimineață, râdeau de sus de pe acoperișuri, erau mulți, aveau și pui, scotocesc prin gunoaie, pe ei nu-i alungă nimeni deși  totu-i răvășit in urma lor.

A trebuit să mă mut în rulotă, a continuat el povestea începută cu câteva săptămâni înainte, nu mai am bani de gazdă. Vara e cald, iarna e frig, dar am o casă, nu sunt ca ceilalți, dorm pe un pat de unu șaizeci, las picioarele să-mi atârne, mă cam dor genunchii, mă scol înțepenit, poate din cauza patului, poate de frig. Mă spăl într-un subsol de bloc, îmi spăl si hainele, am mai multe rânduri, te uiți că nu sunt murdar, mă spăl și pe dinți. Am stat în apartamentul închiriat doi ani, nu a fost rău, eu mă descurc singur, aproape toată viața am fost singur, știi, ți-am povestit. Când am plecat le-am lăsat tot, și firme, și casă, amândoua aveau mașini, am luat doar câteva haine, n-am nicio fotografie, nici de-a mea nici de-a maică-mii. Îmi pare rău doar de cărți și de discuri. Am lăsat să termine fiică-mea facultatea, mi-era teamă să n-o dau peste cap. Întâi am vorbit cu ea, nu știu cum ai rezistat atât, mi-a raspuns imediat ce a auzit, mi-e frică doar că nu am să mai pot vorbi cu ea și așa am probleme, nu comunicam, mergem impreuna sa-i spui, vreau sa fiu și eu de față. Am depus divorțul cu o săptămână înainte să facem douăzeci și cinci de ani de căsătorie, un divorț în loc de nuntă de argint. Nu mi-a fost ușor, nu-i ușor să dezlegi ce a legat Dumnezeu, și acum mi-e greu, e un pietroi care mă apasă mai tare ca celelalte pe care le car pe umăr, în sac. Toată viața punem pietroaie, mai mici sau mai mari, nu poți lăsa sacul de pe umăr, trebuie sa-l cari continuu. Am trăit ca doi străini, fiecare în camera lui, nu ne întâlneam, daca ieșeam din cameră și era pe hol intram la loc și ascultam să văd unde se duce, ieseam doar când știam ca nu ne întâlnim. Așa am trait ultimii ani, nici înainte nu a fost mai bine, tăcea cu săptamânile, ce am făcut, ce am greșit o întrebam, tăcea, nu scotea o vorbă, nu mă privea. Am fost plecat șapte ani, am făcut voluntariat în Scandinavia, Chile, Kenya, Țara de Foc, Mauritius, am sperat că se va schimba ceva. Nu mi-a scris, nu am vorbit, nu mi-a raspuns la mesaje, tacea. Am să mă obisnuiesc așa și nu am să te mai întreb, voi tăcea și eu, i-am zis. Tăcea ea, tăcea mă-sa, era o tacere ca într-un acvariu înghețat, treceam unii pe lângă alții tăcând, inexistând. Stăteam seara în fața casei până se stingeau toate luminile, o oră, două, trei, până se ducea în camera ei. Mă vedeau vecinii, aștept să plecăm le spuneam, am ieșit eu mai repede să fumez o țigară. Plecam dimineața înainte să se trezească, și tot mi-a parut rău, am ieșit din tribunal cu un nod mare în gât, am sărutat-o pe obraz, am tinut-o strâns in brațe, am văzut lacrimi și în ochii ei, a fost și mai rău. Nu mai țin minte de când n-o mai tinusem în brațe. S-a nascut fiica-mea si nu a mai vrut să stam la curte, a zis ca are nevoie de ma-sa să o ajute cu copilul. Să vină ea aici, avem mai mult spatiu, e curtea, a liniște, e grădinița peste drum. Nu a vrut.

Nunta am platit-o cu banii din meditatii, am facut-o undeva în afara Bucureștiului, în oraș trebuia sa terminăm seara la zece, așa era atunci. A ținut toată noaptea, dimineață am mers în cameră dar a trebuit să mă întorc, erau ceva probleme cu cazarea, au vrut să rămână mai mulți decât au spus-o inițial, am revenit în zece minute, era întinsă pe pat, dormea zâmbind, se visa mireasă mi-a povestit când s-a trezit. Avea o cununița din nu-mă-uita, buchetul era pe pernă, trandafiri albi si nu-mă-uita. M-am așezat și am privit-o ore întregi pâna s-a trezit. Veneam de la meditatii, ploua torential, întârziasem trei ore, nu am avut cum să o anunt, nu mi-a răspuns la telefon, plecase deja. Am trecut prin dreptul locului de întâlnire, era acolo, vânătă de frig, aștepta. M-a impresionat, mi- am zis ca ea este ce îmi trebuie. Am făcut nunta cinci luni mai târziu, în august. Totul s-a schimbat după nuntă, în scurt timp ce ne depărta au fost mai multe ca cele care ne-ar fi putut apropia. Dupa un an s-a născut fiica-mea, am terminat facultatea si am plecat amândoi în stagiu, am vrut să rămânem acolo, un orășel frumos de munte, eram șef de secție, primisem apartament, n-a vrut. Hai sa ne trăim viața, noi si copilul, suntem tineri, hai sa stam la casa noastră, departe de toți, doar noi trei. N-a vrut, a plecat înapoi imediat, după două luni, să stea cu copilul. Dragoste n-am mai facut dinainte de nuntă, am mai continuat sa facem sex, era ca la curve, am renunțat.

Casa am primit-o de la bunica-miu, moștenire, mi-a lasat-o direct mie nu lui taica-miu. O ridicase înainte de război, casă boierescă, cu o sufragerie de puteai face o nuntă, impărțită în două de un glasvand care se strângea la perete. Avea un beci la nouă metri adâncime care ținea cât toată casa. Erau cinci grade acolo, vară-iarnă, am găsit pe rafturi când m-am mutat zacuscă facută de bunica-mea cu opt ani înainte, m-am mutat în 77, ea a murit în 73, zacusca era facută cu patru ani înainte da moară, avea etichete pe fiecare borcan, anul și ce-i înauntru. Mai erau vinete în bulion, împănate cu usturoi și un butoiaș cu scrumbie albastră în ulei de masline, din 50. Toate erau bune de mâncat, deh, beciul. Curtea era mare, aveam o boltă de vie și o masa din lemn cinci pe trei, puteau sta treizeci la masa aia. Eram invidiat de toți colegii că aveam casa mea, nu am avut liniște niciodată, în permanentă se trezea câteunul, hai pe la ăla, mai bem ceva, ascultăm muzica. Ei erau în curte, eu dadeam meditații în casă. Așa au trecut șapte ani. Am stat până s-a născut fiică-mea, ți-am spus. Au dărâmat-o în vara lui 89, da, m-au anunțat să caut sobar să demonteze soba, era din teracotă albă, cinevă îmi oferise pe ea șaptezeci de mii, cât o Dacie, n-am dat-o. Am căutat sobar si când am ajuns acolo era jos, o dărâmaseră în juma de oră. Am plecat și m-am întors seara, nu voiam sa îmi vada aia lacrimile. Am vegheat casa ca pe un mort, toată noaptea. Dimineață au carat-o de acolo si au îngropat-o in groapa Văcăreștilor.

M-am mutat la șaptesprezece ani acolo, m-am batut cu taica-meu pentru că a lovit-o pe maica-mea.  Nu am mai putut sta cu el, n-am mai vorbit pâna s-a imbolnavit și a murit repede. M-am gospodărit singur, mâncare știam sa fac de la maică-mea, îmi cerea câteodata să o ajut și mă învăța, parca a stiut. Am început să dau meditații și așa am dus-o până m-am însurat.

Așa se termină povestea vagabondului care mi-a cerut o țigară, în parc. Nu am avut atunci sa-i dau, mă lăsasem de fumat de câteva zile, dar am promis ca-i aduc. Mi-a spus ca-l gasesc acolo în fiecare duminică, vine pentru ca i s-a întâmplat ceva, cu câteva saptămâni înainte, poate o sa-mi povesteasca, acum nu are timp, are o întâlnire. Adă-mi o carte, mi-a cerut ridicându-se. Cărtile se gasesc cel mai greu, nimeni  nu aruncă cărti.

Image

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s