relația mea cu Google Search

Nu știu de ce în timpul dușului de dimineața mi-am adus aminte de Irina Nistor, cea de pe casetele video și in special de numarul mare de variante în limba româna ale expresiei fuck you pe care distinsa doamna ni-l livra odată cu traducerea filmelor. În functie de genul filmului sau de apropierea de punctul culminant al acțiunii exista o diversitate de expresii românești, cum ar fi ba eu!, sau mă-ta!, uneori ticalosule! (cu variantele netrebnic, bandit, pușlama, prost, imbecil, rahat în ploaie, panaramă, jeg ordinar, maț infectat), cărora, invariabil, americanii le ziceau ”fuck you!” si atât. Nici pomeneală de detalii ca in versiunea românească, referitoare la atribute spațio-temporare de o diversitate cuceritoare, de la cimitir, la dormitor, de la altar la masa de biliard, începând de astăzi și continuând o perioadă de timp clar delimitată (sau nu), actiunea putând fi proiectată si undeva in timp, cu începere de mâine sau de la decesul persoanei vizate. M-am așezat turcește în cadă sub jetul de apă călduță și am încercat să găsesc o explicație a sărăciei de termeni invectivi la americani, în comparație cu bogăția și spumoșenia înjurăturilor românești.
Nu am reușit să duc la final cercetarea mea în domeniul lingvistic comparat, ceasul aratându-mi că era vremea sa trec la acțiuni mai practice, cum ar fi călcatul cămașii in zece minute, îmbrăcatul rapid și scosul Runei la plimbarea fiziologică matinală.
Cu exceptia perioadei de sub duș în tot restul timpului m-am gândit la tine si la ce se întâmplă, m-am gândit ca sint fericit, traiesc un sentiment covârșitor pe care nu l-am mai trăit pâna acum. Oare așa este fericirea? Dragostea pe care o simt în tine și în mine are ca rezultat fericirea sau invers, fericirea este cea care rascoleste?. Imposibilitatea sa închid ochii, vulcanii care explodeaza în mine doar dacă te aud șoptind la telefon, zecile de cautări oriunde ar putea fi urme ale pașilor tăi, doar din dorința de a vedea ceva care îți aparține, ochi sau zâmbet, cățel sau umbrelă, sunt reactii stârnite de fericire sau dragostea si nelinistea se ostoiesc in fericire?
M-am hotărât sa aflu. Singurul instrument la îndemâna: Google Search. Prima căutare Wikipedia. Uite ce am găsit: ”Happiness is a mental or emotional state of well-being characterized by positive or pleasant emotions ranging from contentment to intense joy.” Nu prea e ce simt, ce mă bântuie pe mine nu e emoție pozitivă. De placut îmi place, numai că nu aș defini așa, doar emoție placută, sentimentul care îmi firbe sângele. Trebuie sa caut in alta parte.
Apelez iar la prietenul Google Search. ” Happiness is a Warm Gun” spune și cântă John Lennon pe Youtube. Nici asta nu seamănă cu ce simt, o armă indreptată spre celălalt, țintești, apeși trăgaciul si gata! l-ai umplut de fericire pe veci, asa cum se umpleau ăia de frișcă în timpul petrecerilor nebune ale anilor ’30. Eu nu inteleg așa fericirea, mă uit la tine si pleoșc! te-am împroșcat fericito. Acum aștept, fericește-mă și tu!.
Mai caut. Google Search mă duce de data asta pe o pagină serioasa, revistă de specialitate, Psychology Today: http://www.psychologytoday.com/basics/happiness. Precis aici găsesc. Speranțele mele sunt împlinite sau cel puțin asa îmi par la o primă privire. Din articolul ”Arta de a fi fericit” înteleg că nu e chiar complicat cum m-am temut. Uite tiluri de articole:

„Happy People Make People Happy – But You Can’t MAKE Someone Happy.” Adică nu poti face pe nimeni fericit, nici de-al dracului. Nu mă interesează topicul, nu e cazul.
”The Secrets of Happiness” . Cică daca ești fericit în tot ce faci vei deveni tu însuți fericit. Articolul, pentru o exhaustivă înțelegere de către orice candidat la obținerea fericirii, dă si o serie de tips-uri: uită de bani, oamenii fericiți se plac singuri (hm, mă uit în oglidă din fața, din profil, îmi zâmbesc seducator, îmi fac cu ochiul, degeaba, nu prea am șanse să mă plac). Altă șmecherie: cică oamenii fericiți îs plini de speranță (mai plini ca mine nu-s, sper de o viață să câștig la Loto, sper deseori să nu rămân fără benzină, uit să alimentez, sper să nu vină de Paște rudele de la Moldova și tot așa. Zilnic am sufletul plin de speranțe și degeaba) . Cum sa fiu fericit în tot ce fac? Cum să desfund chiuveta de la baie, să scot un șomoiog de păr și sa cânt de fericire? Cum să murmur fericit în barbă sonete ale iubirii când stau trei ore la coadă la poliție să declar cum mi-a fost bușită mașina în parcare. Cum să îi spun seara femeii pe care o iubesc ”Știi? Sânt atât de fericit ca nu te mai vad trei zile cât stau in delegație la Alba Iulia.” Ceva nu e conform cu modelul meu de fericire. Mai caut.

Alt articol: ”Does Money Buy Happiness? ” Pe semne că nu s-a demonstrat încă științific ce spun vorbele cântecului. De unde concluzia ca poeții îs mai luminați la mansardă decât filozofii sau psihologii.
Sătul de sfaturi primite din perspectiva psihologică în plină evoluție mă opresc cu căutatul. De fapt ce caut? Trebuie sa îmi explice cineva științific de ce îmi explodează samovarul în duoden când îi aud vocea? De ce nu mai am chef de nimic, nici de suspendarea președintelui, nici de eliberarea năstaselui, nici de filme pe HBO sau concerte pe Mezzo? De ce așteaptă aruncate prin casă cele șase – șapte cărți începute și de care nu mă mai pot apropia nici când stau pe wc? De ce dau play doar unui singur cd, din nou si din nou si din nou, pentru ca patefonul din mașină e din generația 80, nu știe să-l schimbe singur, iar eu aud muzica fără să o ascult? De ce, când e departe, canapeaua din sufragerie devine noapte de noapte scena unor întâlniri erotice atât de reale încât îi simt tremurul abdomenului si gustul pielii, simt apăsarea coapsei si fierbințeala sărutului, până într-acolo încât ma dor fesierii de parca apropierea s-ar fi produs în plan real cu implicare semiconștientă, aproape animalică? De ce tremur de nerăbdare sa îi aud șoapta?
Cine de pe Google imi poate spune? O fi atât de avansat sistemul ăsta? Ia sa-i dau un test. Deschid o pagina noua. Google îmi pune la dispozitie același dreptunghi răbdător. Tastez: ”unde mi-am lăsat cartea de indentitate, o caut de trei zile peste tot, habar nu am ce am facut cu ea” și dau search. Raspunsul vine imediat: ”Ai cautat in scanner? :P” Bă, ăsta are dreptate! Acolo am uitat buletinul cu doua săptamâni in urmă. Sunt complet buimac de dimensiunea actului de cunoaștere al unuia care trăieste in eter. Mă duc la scanner, așa e, sub capac buletinul. Pfuai! Ia sa mai incerc odata cu fericirea, pe advanced search de data asta. Probabil ca nu avea un pattern complet al problemei.
Pagina noua, Google Search, scriu ”asta ce imi fierbe creierul capului si îmi lichefiaza oasele e fericirea sau trebuie sa mai aștept? am motive sa-i spun fără să mint ca sunt fericit cu ea?” și dau click pe advanced search. Imediat apare un chestionar. Încerc să răspund cât pot de repede și sincer.

Întrebare: Ce înaltime aveți?
Răspuns: 190

Întrebare: Ea?
Raspuns: 165

Întrebare: Kile tu?
Răspuns: 100 (:D)
Întrebare adiționala: Si-gur?!?
Răspuns: 120, dar sunt la cură (just in my mind: începe să mă enerveze ăsta).

Întrebare: Ea?
Raspuns: Perfectă!

Întrebare: Știi ce vrei? (do you know what you want?)
Răspuns: Of course!

Întrebare: ?
Răspuns: Vreau sa o fac fericită! (just in my mind: mă enervează ăsta din ce în ce mai tare!)

Întrebare: Care sunt primele trei actiuni pe care le considerati importante pentru atingerea scopului?
Răspuns: Hm! (just in my mind: @$%*&!@#@$!!) S-o luăm in ordine: Prima, să știe ca o iubesc, să simtă asta tot timpul. „Cum? ma intrerupe Google”. „Nu-i treaba ta! îi raspund.” A doua: să aibă încredere și să se simtă in siguranță lângă mine. „Fain, dar cum? ma intreba iar Google”. „ Vrei sa dau cancel? îi raspund. Nu-i treaba ta, nu îmi pune alte întrebări și nu mă regula la creieri!” A treia: să stie că nu am să fac nimic care să-i producă suferință.

Atunci animalul ăla de Google s-a pus pe râs. Au început sa apara lol-uri mai mari sau mai mici, albe sau colorate, boldite sau italice, doua puncte urmate de multe paranteze rotunde închise, care apăreau de undeva dintr-un colt și se măreau pe tot ecranul. Nu stiam ce se întâmplă. Într-un final îmi spune:
– Am râs cu toate circuitele, nu mi s-a mai întâmplat asta, uf, mă omori daca mai faci!
– Huh? mă uit tâmp la ecran.
– Cum nu o faci să sufere, mă?! Știi ce e în sufletul ei seară de seară? Știi ce în carnea ei noaptea, cind nu sunteți împreună și-i vorbești doar despre nevoile tale?! Știi câte framântări își găsesc vizuină și adăpost în mintea ei? Știi?
– Dar tu de unde știi mă?
– Eu sunt motor de căutare. Și nu eu te-am chemat și nici nu m-am oferit să îți descriu fericirea pe care tu nu ești în stare sa o vezi, deși e foarte aproape de tine.
– Știi ceva, măi motoare? Ia meri tu înspre… (just in my mind: s-ar putea sa nu știe înjurăturile românești). Fuck you atunci! Na!
– Cu ce mă? Loooooool.

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri